Fricile sunt printre cele mai frecvente stari emotionale pe care le traim. Orice om simte teama sau frica in anumite contexte de viata. Prin urmare, daca este atat de natural sa experiementam teama uneori, atunci de ce ne-ar deranja acest lucru?
Frica de intuneric ne paralizeaza toata fiinta, umbrele sunt transformate in monstrii, sunetele sau soaptele sunt inspaimantatoare, obiectele din jur par foarte periculoase la atingere, mirosul ne insala, ca si cum toate perceptiile noastre ne pun intr-o alerta continua si ne anunta cat de mare este pericolul din jurul nostru. Dar cum se face ca in timpul zilei toate isi recapata conturul binecunoscut si familiar pe care mintea nostra il decodifica ca atare?
N-am aflat noi, inca de mici copii, ca “balaurul” se ascude tocmai in camera cea mai intunecoasa? Ca vampirii isi aleg victimele la miezul noptii? Ca toate crimele in serie se petrec pe intuneric si fara prea multe zgomote si indicii? Ca misterul noptii este de nepatruns si lasa loc imaginatiei sa zburde?
Iata cum, mereu si mereu, creierul nostru primeste informatia: intunericul este extrem de periculos! Si pentru ca suntem programati cu instinct de aparare si conservare, ne “protejam” cum putem mai bine de pericolul din jurul nostru. Totul este interpretat ca fiind periculos pentru ca gandirea nostra nu are alternative.
